Deținutul de la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, care ispășea o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru furt și care a evadat, luni, de la un punct de lucru, a fost prins în Gara din Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Poarta Albă, Alexandru Puenaru, în vârstă de 28 ani, a fost prins, în noaptea de luni spre marți, de către doi ofițeri și un agent din cadrul penitenciarului, în zona parcului din fața Gării Constanța.
Deținutul, care la începutul lunii august urma să intre în comisia de eliberare condiționată, a fost reîncarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
Bărbatul făcea parte dintr-un grup de 20 de deținuți care lucrau la o clădire aflată în construcție în municipiul Constanța, iar luni, profitând de neatenția paznicilor, a fugit de la punctul de lucru.
Acesta fusese condamnat în 2011 la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru furt și executa pedeapsa în regim semideschis în Secția Valea Seacă. Dosarul său urma să fie analizat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată la începutul lunii august 2013.
Conducerea penitenciarului a dispus începerea unei anchete administrative care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului.